Astăzi de la ora 21:45, România va debuta în preliminariile Cupei Mondiale 2022 din Qatar, împotriva reprezentativei similare a Macedoniei de Nord, partida urmând a se disputa pe stadionul pe „Național Arena”.
Anul viitor, când Qatar va găzdui turneul final, se vor împlini 24 de ani de la ultima participare a României la o Cupă Mondială, precedenta fiind în 1998 în Franța, astfel că „tricolorii” au toate motivele să tragă „tare” pentru un debut cu dreptul în această grupă preliminară din care mai fac parte Germania, Armenia, Islanda și Liechtenstein. După cum bine știți, la Cupa Mondială se vor califica câștigătoarele grupelor preliminare, echipele clasate pe locul secund urmând a disputa baraje.
Partida cu Macedonia de Nord va fi prima dintr-o serie de trei meciuri pe care „tricolorii” le vor susține în aceste zile. Astfel după duelul de joi, selecționata lui Mirel Rădoi va primi tot la București, pe 28 martie, vizita Germaniei, urmând ca trei zile mai târziu să se deplaseze în Armenia.
Partida România- Macedonia de Nord de pe „Național Arena” va fi transmisă în direct de Pro TV.
Echipe probabile România – Macedonia de Nord:
România: Lazar- Ov. Popescu, Nedelcearu, Chircheș, Camora- Maxim, Marin, Stanciu- Man, Pușcaș, Mihăilă
Macedonia de Nord: Dimitrevski- Ristovski, Musliu, Velkovski, Alioski- Spirovski, Ademi- Trajkovski, Elmas, Nestorovski- Pandev